Structură neventilată

General

Din ce în ce mai mult, proiectanţii caută un pachet subţire al acoperişului, făcându-l diferit faţă de structura tradiţională cu un spaţiu de ventilaţie relativ mare. De asemenea, la renovarea acoperişurilor, grosimea totală a pachetului poate reprezenta o problemă. Soluția este alegerea unui sistem neventilat, etanş la vapori cu avantajul unei proiectări dimensionale mai mici.

Într-un acoperiş cald nu există un spaţiu de ventilare între izolaţie şi învelitoare. Pentru a preveni condensul, construcţia trebuie să fie etanşă la umezeală. Vaporii de apă care se strâng sub suprafața de zinc, datoraţi condensului intern sau a radiațiilor nocturne, se vor scurge pe stratul de separaţie. Acesta este un strat de separaţie structurat, permeabil la vapori. Construcţia trebuie să fie un sistem etanş la vapori cu o valoare Sd de cel puţin 1500 m.

Riscuri

În aplicarea unui sistem etanş la vapori sunt prezente riscuri care pot afecta funcţionalitatea şi longevitatea:

  • Îmbinări comune care nu sunt corect închise
  • Substructuri care nu sunt rigide
  • Perforații care pot cauza scurgeri
  • Scurgeri care pot avea loc din cauza lipsei de grijă a montatorilor şi greşelilor de detaliu

Beneficii

Beneficiile structurilor etanșe împotriva construcţiilor ventilate:

  • o proiectare compactă şi mai sigură la incendii, datorită lipsei spaţiului de ventilare
  • uşor de manipulat şi astfel economie de timp la asamblare
  • etanşarea de înaltă calitate împotriva zgomotului
  • construirea acoperişului sau faţadei este etanşată rapid la ploaie și se accelerează timpul de punere în operă

Responsibilitate – Garanţie

Arhitectul sau/şi antreprenorul este responsabil pentru implementarea sistemului constructiv etanş la vapori. Consultarea cu montatorul de zinc este necesară pentru limitarea sau excluderea riscurilor acestei aplicaţii.
Furnizorul diferitelor materiale de construcţii asigură garanţia materialelor furnizate. După procesarea acestor materiale, atreprenorul este responsabil pentru garanţia structurii complete.

NedZink NOVA Pro-Tec

NedZink NOVA Pro-tec este un titan-zinc pre-patinat, căruia i se aplică un strat de protecţie pe partea inferioară pentru aplicaţii atât pe acoperişuri calde cât şi reci. Acest strat protejează zincul pe partea inferioară împotriva efectelor dăunătoare ale vaporilor de apă şi a altor substanţe. Proprietăţile tehnice ale materialului se păstrează. NedZink NOVA Pro-Tec poate fi utilizat în cadrul sistemelor standard, dar se recomandă în special la acoperişuri calde, neventilate şi la placări de faţade.

 

Notă: când sunt probleme din cauza condensului în construcţie zincul nu este afectat, dar umezeala are consecinţe drastice pentru construcţie şi valorile dorite ale izolaţiei.

Termoizolația tip PUREN® pentru acoperişuri şi faţade metalice

(cunoscut înainte ca sistem Endele)

Sistemul de izolare termică tip PUREN este potrivit pentru folosirea într-o construcţie izolată neventilată. Pe lângă instalarea rapidă şi uşoară sistemul este 100% rezistent la umiditate și evită problemele condensului.

Componentele termoizolației tip PUREN

Panourile tip PUREN constau în:

  • Material termoizolant din spumă rigidă de înaltă performanţă PUR/PIR
  • Strat exterior de aluminiu pe ambele părţi (50 µm) pentru izolarea completă a suprafeţei peste căpriori, fără punți termice
  • Laminare suplimentară pe partea superioară cu benzi auto-adezive din polimer de bitum la îmbinarile laterale suprapuse
  • Îmbinările dintre plăci se realizează în sistem nut-feder

Gama de produse de izolare tip PUREN acoperă o mare varietate de combinaţii cu zinc pentru acoperişuri, placări de fațadă şi alte aplicaţii.

           

Sistemul termoizolant etanş la vapori FOAMGLAS®

Pentru că într-un sistem de acoperiş cald nu este spaţiu de ventialare între izolaţie şi învelitoare, se poate utiliza materialul etanş la vapori FOAMGLAS®. Astfel se elimină problemele cu condensul dinspre interior sau cu condensul din răcirea nocturnă. Acest sistem este foarte diferit față de modurile de construcţie tradiţionale ce au ventilaţie pe intradosul învelitorii.

Sistemul FOAMGLAS® este mai subţire şi poate fi folosit pe orice formă. Nu există practic limite pentru forma, panta sau lungimea panoului de acoperiş. Sistemul este ideal în combinaţie cu gama de produse NedZink Pro-Tec care au un strat de protecţie pe intrados.

Pentru aplicări la acoperişuri sau faţade peste FOAMGLAS®, există o plăcuţă metalică specială care se lipeşte de materialul izolator. Izolaţia în sine este aderentă pe substrat, iar asta conduce la un sistem unde acoperişul poate fi realizat fără prindere de substart, eliminând astfel punțile termice și infiltrațiile.

Acest sistem etanş la vapori poate fi aplicat pe diferite suprafeţe.

 

Exemplu: construcţie pe structură metalică

  1. Învelitoare din titan-zinc
  2. Cleme de fixare a tablei
  3. Strat de separație (covor de separație)
  4. Membrană bituminoasă hidroizolantă
  5. Plăcuţă metalică de prindere
  6. Strat adeziv superior de bitum cald
  7. Termoizolație FOAMGLAS ®
  8. Adeziv bituminos cald
  9. Structură metalică